Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua hotărâtă, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Aici dădu Ulric întâlnire în aceeași seară la trei dintre cei mai faimoși doctori din Paris. Apoi merse după Rosette. Aceasta tocmai murise în urmă cu o oră. Ulric se întoarse la noua sa locuință, unde găsi pe vechiul său prieten Tristan, după care trimisese, și care îl aștepta cu cei trei doctori. - Puteți să vă retrageți, domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana pentru care doream să vă consult nu mai este pe lume. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să-i potolească durerea, ci i-o împărtăși frățește. Se însărcină cu organizarea unei înmormântări strălucite pentru Rosette, spre marea mirare a întregului spital. Răscumpără lucrurile pe care tânăra le adusese cu ea, și care după moartea ei intraseră în proprietatea administrației. Printre aceste obiecte se găsea rochița albastră, singura care mai rămăsese sărmanei moarte. Tot prin grija lui, vechile mobile ale lui Ulric, din vremea când locuia împreună cu Rosette, fură transportate într-una din camerele noului apartament. După puține zile, Ulric, hotărât să moară, plecă în Anglia. Aceasta era povestea personajului notru în clipa în care pătrundea în saloanele cafenelei Foy. Sosirea lui Ulric provocă tulburare printre cei adunați acolo. Oamenii se ridicară și îl salutară după obiceiul oamenilor de lume cu purtări alese. Cât despre femei, acestea îl țintuiră pe contele de Rouvres, destul de încurcat, cu privirile lor îndrăznețe și curioase până la indiscreție. - Haide, dragul meu răposat, spuse Tristan poftind pe Ulric să se așeze în locul care i se păstrase alături de Fanny, fă un toast cu prilejul reîntoarcerii tale în lumea celor vii. Doamnă, adăugă Tristan arătând-o pe Fanny, nemișcată după măsca ei, doamna vă va răspunde după cuviință. Iar dumneata, spuse el încet la urechea tinerei doamne, nu uita ce te-am sfătuit. Ulric luă un pahar mare plin ochi și zise tare: - Beau pentru... - Nu uita că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau pentru Moarte, zise Ulric ducând paharul la buze, după ce salută pe vecina mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul ei... beau pentru tinerețe, pentru dragoste. Și ca un fulger care despică un nor, un zâmbet înflăcărat se aprinse sub masca ei de catifea. |