Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric îşi dăduse întâlnire aici, chiar în acea seară, cu trei dintre cei mai renumiţi medici din Paris. Apoi, fugi să o caute pe Rosette. Ea muri o oră mai târziu. Ulric reveni în noul său cămin unde îl găsi pe vechiul său amic Tristan, pe care îl chemase, şi care îl aştepta împreună cu cei trei medici. - Vă puteţi retrage, domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana pe care doream să o consultaţi nu mai exist. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încerca să îşi ascundă durerea, şi i se alătură frăţeşte. El fusese cel care coordonă funeraliile deosebite organizate pentru Rosette, spre marea mirare a întregului spital. El răscumpără obiectele pe care tânăra fată le adusese cu ea şi care, după moartea sa, deveniseră proprietatea administraţiei. Printre aceste obiecte se găsea şi rochiţica albastră, singura care îi mai rămăsese sărmanei defuncte. Conform dorinţei sale, vechiul mobilier al lui Ulric, de pe vremea când dormea cu Rossette, fu transportant într-una din camerele noului său apartament. Trecură doar câteva zile dupe ce Ulric, hotărât să moară, plecă în Anglia. Cam aşa arăta trecutul acestui personaj în momentul în care întră în saloanele cafenelei Foy. Venirea lui Ulric produse o mişcare importantă în mulţime. Bărbaţii se ridicară şi îi adresară salutul curtenitor al oamenilor din lumea bună. Cât despre femei, acestea îl ţintuiră cu privirea timp de cinci minute pe contele Rouvres, oarecum ruşinat de privirile lor, curioase până la indiscreţie. - Să mergem, dragul meu răposat, spuse Tristan conducându-l pe Ulric să se aşeze pe locul care îi fusese rezervat lângă Fanny, să marcăm printr-un toast întoarcerea dumneavoastră în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătând spre Fanny, nemişcată sub masca sa, doamna va închina un pahar în cinstea dumneavoastră. Şi dumneavoastră, şopti el cu voce scăzută la urechea tinerei femei, nu uitaţi ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare, umplut ochi, şi strigă: - Beau... - Nu uitaţi că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau pentru Moarte, zise Ulric ducând paharul la gură, după ce îşi salută vecina mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul ei... beau în cinstea tinereţii, a dragostei. Şi, la fel cum un fulger străpunge un nor, un surâs înflori sub masca ei de catifea. |