This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
Freelance translator and/or interpreter, Verified site user
Data security
This person has a SecurePRO™ card. Because this person is not a ProZ.com Plus subscriber, to view his or her SecurePRO™ card you must be a ProZ.com Business member or Plus subscriber.
Affiliations
This person is not affiliated with any business or Blue Board record at ProZ.com.
Source text - English Reflecting the Soviet reluctance to abandon fully its centralist leadership, Khrushchev decided to convene in Moscow in 1957 a grand conference of all Communist parties. He sought to rekindle a greater sense of unity within the world movement and also to revitalize the Soviet control over it. In the course of a speech delivered on July 11, 1957, to the very supine Czech Communist leaders, the Soviet leader explained his goals quite openly: “What do we want? We want unity, closed ranks, and rallied forces. We acknowledge different paths, comrades. But among the different paths, there is one general path, and others are, as you know, like a big river with tributaries. In the same way, there are specific peculiarities, but there is only one path, the Marxist-Leninist path.”
From the Soviet perspective, the conference was, at best, a mixed success. It was the last major event that brought together not only the Soviet-controlled or pro-Soviet leaders of almost all ruling and non-ruling Communist parties but also the Chinese. The Chinese at the time were embarking on their dogmatically motivated Great Leap Forward, and with their help the Soviets succeeded in obtaining the conference’s approval ( though with the Yugoslavs abstaining) for a condemnation of revisionism. The meeting did not, however, accept the Soviet proposal for an outright condemnation “ of those who stress the national peculiarities of each country marching toward socialism” as “ profoundly alien to Marxism-Leninism.” Instead, it adopted a compromise formula that emphasized “ the correctness of the tenet of Marxist Leninist theory that the processes of the socialist revolution and the building of socialism are governed by a number of basic laws applicable in all countries embarking on the socialist path,” while also promptly adding that “ these laws are manifested everywhere alongside a great variety of historically formed national features and traditions which should be taken into account without fail.”
Several dramatic events that followed the 1957 gathering-which was, in effect, the last gasp both of the Soviet supremacy and of Leninist-Stalinist preponderance in international communism- highlighted and accelerated the historical disintegration of Soviet-dominated Communist unity. In the 1960s, the Sino-Soviet split, which was motivated first by ideological differences and then fueled by the surfacing of deeply rooted nationalist antagonisms, broke into the open. The Soviet military intervention in Czechoslovakia in 1968 provoked widespread condemnation even from Communist parties, while the pronouncement of the Brezhnev doctrine further discredited any Soviet efforts at the promotion of international Communist unity. Not surprisingly, the rise of the Solidarity movement in Poland in the late 1970s was met with open displays of support from the Italian Communist party and some others.
Translation - Romanian Reflectând împotrivirea sovietică de a abandona pe deplin conducerea centrala, Hruşciov a hotărât, în 1957, ţinerea la Moscova a unei mari conferinţe a tuturor partidelor comuniste. El a căutat să reaprindă un sentiment grandios al unitaţii in cadrul mişcării mondiale şi să revitalizeze controlul sovietic asupra ei. În cursul unui discurs susţinut la 11 iulie 1957, în faţa obedienţilor lideri cehoslovaci, conducătorul sovietic şi-a punctat ţelurile foarte deschis: „ Ce vrem noi? Vrem unitate, strângerea rândurilor şi concentrarea forţelor. Există, desigur, căi diferite tovarăşi. Dar printre aceste căi diferite, există o cale generală şi celelalte sunt precum ştiţi, ca nişte afluenţi ai unui mare fluviu. În acelaşi fel, există diferenţele specifice, însă o singură cale, cea marxist-leninistă.”
Din perspectiva sovietică, conferinţa a fost , în cel mai bun caz, un succes ambiguu. A fost ultimul eveniment major care a adunat, nu numai pe conducătorii aflaţi sub controlul sovietic sau pe cei prosovietici ai tuturor partidelor comuniste la putere ori in opoziţie ci, de asemenea, şi pe conducătorii chinezi. Chinezii se angajau în acel moment în Marele Salt Înainte, puternic susţinut dogmatic, şi cu ajutorul lor, sovieticii au reuşit să obţină aprobarea conferinţei ( dar cu abţinerea iugoslavilor) a condamna revizionismul. Plenul Conferinţei nu a acceptat, totuşi, propunerea sovietică de condamnare deschisă „ a celor ce susţin deosebirile naţionale ale fiecărei ţări aflate pe drumul socialismului” ca fiind „profund străină marxism-leninismului”. În schimb, a adoptat o formulă de compromis care sublinia „ justeţea teoriei marxist-leniniste în ceea ce priveşte conducerea procesului revoluţiei socialiste şi construcţiei socialismului, de un numar de legi fundamentale aplicabile în toate ţările care merg pe drumul socialismului”, adăugând prompt, în acelaşi timp, că „ aceste legi se manifestă oriunde într-un cadu de tradiţii şi trăsături naţionale care trebuie luate negreşit în considerare.”
Câteva evenimente dramatice care au urmat întâlnirii din 1957, care a fost, de fapt, ultima zvârcolire atât a supremaţiei sovietice cât şi a preponderenţei leninist-staliniste în comunismul internaţional- a reliefat şi accentuat dezintegrea istorică a unităţii comuniste dominate de sovietici. În anii 60, cearta chino-sovietică, motivată mai întâi de diferenţe ideologice şi apoi alimentată de antagonisme naţionaliste profunde care au ieşit la lumină, a izbucnit pe faţă. Intervenţia militară sovietică din Cehoslovacia din 1968, a provocat o largă condamnare chiar din partea partidelor comuniste, în timp ce afirmarea doctrinei Brejnev a discreditat, în continuare, eforturile sovietice de a promova unitatea comunistă internaţională. Nu e surprinzător că, apariţia mişcării Solidarităţii în Polonia, la sfârşitul anilor 70, a fost întâmpinată cu oferte de sprijin din partea Partidului Comunist Italian şi a altora.
More
Less
Experience
Years of experience: 26. Registered at ProZ.com: Sep 2007.
English to Romanian (Babeş-Bolyai University, Faculty of Letters, Foreign Applied Languages) English to French (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași) Spanish to English (Babeş-Bolyai University, Faculty of Letters, Foreign Applied Languages)
Memberships
N/A
Software
Adobe Acrobat, Adobe Photoshop, AutoCAD, Microsoft Excel, Microsoft Word, yahoo,google, Powerpoint, Trados Studio, Wordfast
Expertise 
CV/Resume (DOC)
positive
